Situația tot mai dificilă de la Complexul Energetic Oltenia determină reacții din partea reprezentanților angajaților. Sindicatul Liber Alfa a transmis un apel public către salariați, îndemnând la solidaritate și responsabilitate într-un moment considerat critic pentru viitorul companiei.
Reprezentanții sindicatului le solicită angajaților care îndeplinesc condițiile de pensionare să își depună dosarele și să iasă din activitate „în mod liniștit și demn”. Totodată, apelul vizează și persoanele deja pensionate care continuă să lucreze în cadrul companiei, acestea fiind rugate să elibereze posturile pentru colegii care depind exclusiv de salariu.
„Este un moment în care solidaritatea dintre noi poate face diferența”, transmit sindicaliștii, subliniind că astfel de gesturi pot contribui la protejarea locurilor de muncă și la menținerea unui echilibru intern.
Contextul economic este unul apăsător: compania are aproximativ 7.700 de angajați și a înregistrat pierderi de circa un miliard de lei anul trecut. În plus, începând din acest an, nu mai beneficiază de ajutor de stat pentru certificatele de carbon, sprijin care anterior se ridica la sute de milioane de lei.
Planul de restructurare anunțat de conducere este unul sever și include încetarea contractelor pentru 1.476 de salariați cu contracte pe perioadă determinată la 1 aprilie și alți 317 la 1 mai. Pe lângă acestea, există informații privind posibile plecări a circa 250 de angajați din categoria TESA.
În același timp, conducerea a recunoscut existența a 179 de persoane care cumulează pensia cu salariul, situație care amplifică tensiunile în rândul angajaților.
Perspectivele pe termen mediu sunt și mai îngrijorătoare: până în 2029, toate capacitățile pe cărbune ale companiei urmează să fie închise definitiv, ceea ce ridică semne de întrebare serioase privind viitorul miilor de locuri de muncă din regiune.






