Un gest care a stârnit tristețe și revoltă în rândul iubitorilor de fotbal: mormântul legendarului Ilie Balaci a fost vandalizat în Craiova, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Dolj.
Polițiștii au fost sesizați joi, în jurul orei 10:20, de către firma care asigură paza Cimitirului Sineasca, după ce persoane necunoscute au distrus, prin spargere, o fotografie memorială montată pe piatra funerară. Prejudiciul este estimat la aproximativ 300 de lei.
Autoritățile au deschis un dosar penal pentru profanare de morminte, iar cercetările sunt în desfășurare pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat și pentru identificarea celor responsabili.
„Cercetările continuă pentru stabilirea exactă a circumstanțelor, identificarea autorilor și luarea măsurilor legale”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj, precizând că, la finalul anchetei, va fi propusă o soluție prin unitatea de parchet competentă.
Cine a fost Ilie Balaci
Pentru mulți români, Ilie Balaci nu a fost doar un fotbalist, ci un simbol al eleganței și talentului în sportul românesc. Supranumit „Minunea blondă”, el a fost unul dintre cei mai mari jucători ai Universității Craiova și ai echipei naționale a României.
A strălucit în anii ’80, fiind apreciat pentru tehnica sa excepțională, viziunea de joc și rafinamentul pe teren. După retragere, a continuat să rămână aproape de fotbal, inclusiv ca antrenor.
Dispariția sa a lăsat un gol profund în inimile suporterilor, iar locul său de odihnă ar trebui să fie unul de respect și reculegere, nu ținta unor acte de vandalism.
Lorena Balaci, fiica fotbalistului, a depus o plângere la Poliție și speră ca vinovatul să fie identificat rapid.
„Am fost și am făcut plângere penală. Poliția și-a făcut datoria, s-a mișcat foarte repede. Administrația cimitirului a fost super profesionistă. Poliția a intrat deja în posesia camerelor de filmat. Sunt două camere care bat perfect pe mormânt, atât din față, cât și din spate. Când am ajuns eu la cimitir, șeful cimitirului Sineasca era deja acolo, împreună cu o doamnă, și se uitau pe filmări. Eu am fost ultima dată duminică, pe 15 martie, iar incidentul a fost descoperit abia astăzi.
Ideea este că cineva a vrut să scoată poza de pe cruce, să o ia ca amintire. Eu așa cred. Poza este realizată printr-o tehnică foarte complicată, este introdusă într-o sticlă de plastic și nu se poate dezlipi. Persoana respectivă a încercat, efectiv, să ia una dintre poze, există una pe fața crucii și alta pe spate. Mai mult decât atât, s-a și tăiat la mână… erau urme de sânge pe cruce și în jur. Practic, tata l-a pedepsit, Dumnezeu l-a pedepsit.
Vreau să fie pedepsit, nu vreau daune. Vreau să se dea un exemplu. Nu-mi dau seama cum să îți iei ‘amintire’ o poză de pe o cruce sau ce a vrut să facă cu ea. Adevărul este că m-a durut foarte tare. Aceste lucruri dor. Asta e lumea în care trăim”, a spus Lorena Balaci, conform Fanatik.






