Alexandru Cicâldău traversează o perioadă foarte bună, iar evoluțiile sale în tricoul Universității Craiova și al echipei naționale îi pot crește cota pe piața transferurilor. Mijlocașul Științei a marcat în victoria cu Egnatia, din Conference League, iar apoi a deschis scorul și în partida câștigată de România în fața Poloniei.
Forma bună a fotbalistului din Bănie readuce în discuție posibilitatea unui transfer important din punct de vedere financiar. În luna octombrie, impresarul Giovanni Becali estima că Alexandru Cicâldău valorează între 3 și 4 milioane de euro, dar considera că suma ar putea ajunge chiar la 5 milioane de euro.
Declarația a fost făcută după partida Universitatea Craiova – Getafe, încheiată la egalitate, 1-1, în Conference League.
„Cicâldău este la 3-4 milioane, până în 5 milioane. Galatasaray a dat 6 milioane și jumătate pe el atunci, era mai tânăr cu patru ani, face 27-28 de ani. Dacă va continua așa, poate să plece în China sau Arabia, unde a mai și fost și de la care mai sunt ceva bani de luat. Suntem la TAS acum, FIFA i-a dat dreptate, iar acum așteptăm să vedem și cei de la TAS”, a declarat Giovanni Becali pentru Fanatik.
De atunci, Cicâldău a mai bifat două reușite importante. A deschis scorul în victoria Universității Craiova cu Egnatia, scor 2-0, iar apoi a punctat și pentru România, în succesul cu Polonia.
Galatasaray a plătit 6,5 milioane de euro pentru Cicâldău
Alexandru Cicâldău a ajuns la Universitatea Craiova în 2018, după perioada petrecută la Viitorul Constanța. Mijlocașul s-a remarcat în tricoul alb-albastru, iar prestațiile sale i-au adus, în vara anului 2021, transferul la Galatasaray Istanbul.
Turcii au plătit aproximativ 6,5 milioane de euro pentru internaționalul român. Ulterior, acesta a evoluat sub formă de împrumut în Emiratele Arabe Unite și la Konyaspor.
În septembrie 2024, Mihai Rotaru a reușit să-l readucă în Bănie, printr-un transfer definitiv. Fotbalistul a semnat un contract valabil până în vara anului 2028 și a redevenit unul dintre jucătorii importanți ai echipei oltene.
Revenirea sa s-a dovedit o mutare inspirată pentru Universitatea Craiova, care a mizat pe un fotbalist cu experiență și deja familiarizat cu atmosfera din Bănie.
Cicâldău a marcat pentru Craiova și România
Ultimele evoluții au readus numele lui Alexandru Cicâldău în atenția iubitorilor de fotbal. Mijlocașul a deschis scorul în partida cu Egnatia, câștigată de Universitatea Craiova cu 2-0, în Conference League. Rezultatul a dus echipa olteană la șapte puncte după primele trei meciuri din faza principală a competiției.
A urmat reușita din partida România – Polonia. Cicâldău a șutat de la distanță, mingea a fost deviată de Kiwior și a ajuns în poarta adversă. Golul său a deschis drumul spre victoria tricolorilor, scor 2-1.
Mijlocașul Universității Craiova a contribuit și la faza din care Dennis Man a înscris al doilea gol al României.
Prin evoluțiile din ultima perioadă, Cicâldău își consolidează statutul de jucător important pentru Universitatea Craiova și își poate crește atractivitatea pentru cluburile din străinătate. Parcursul european al Științei, cu meciuri importante împotriva formațiilor Brighton, Kairat Almaty și FC Copenhaga, îi oferă noi ocazii de a se remarca.



