Un tânăr polițist din Dolj trece prin momente dramatice, iar medicii luptă pentru viața lui. Andrei are doar 25 de ani și a fost găsit împușcat în cap, duminică, 1 noiembrie, în propria mașină. Agentul ar fi folosit pistolul din dotare, pe care îl luase de la sediul poliției, deși se afla sub tratament psihiatric. A fost transportat de urgență la spital, în stare gravă, iar medicii sunt rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire.
Povestea tânărului polițist ridică numeroase semne de întrebare și provoacă emoție în rândul colegilor săi. Andrei era angajat în cadrul Secției 12 Poliție Rurală Daneți – Postul de Poliție Amărăștii de Sus și urma să revină la serviciu luni, după o perioadă în care nu fusese la muncă.
Duminică, acesta s-ar fi prezentat la sediul poliției și ar fi luat pistolul din dotare. Potrivit informațiilor apărute până acum, colegul care i-ar fi înmânat arma nu ar fi cunoscut faptul că tânărul se afla sub tratament psihiatric și nu avea voie să dețină armamentul.
La scurt timp, un coleg l-a găsit în autoturismul personal, împușcat în zona capului. A fost dat imediat apelul la 112, iar echipajele medicale au intervenit de urgență.
Andrei, absolvent al Școlii de Poliție din Câmpina
Tânărul este absolvent al Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina. Ultima evaluare psihologică a acestuia ar fi avut loc la 25 iunie 2025.
Circumstanțele în care a ajuns să aibă din nou asupra sa arma de serviciu, deși ar fi urmat un tratament psihiatric, sunt acum în atenția anchetatorilor.
Anchetă la Poliția Dolj pentru a stabili ce s-a întâmplat
Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a deschis verificări pentru a clarifica împrejurările în care s-a produs evenimentul și modul în care agentul a intrat în posesia pistolului.
La fața locului a fost trimisă o echipă complexă, formată din polițiști de la Investigații Criminale, Criminalistică și Control Intern, activitățile fiind coordonate de adjunctul șefului inspectoratului.
„La data de 01 noiembrie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat prin apel 112 de un agent de poliție din cadrul Poliției Orașului Bechet cu privire la faptul că un tânăr de 25 de ani, agent de poliție în cadrul Secției 12 Poliție Rurală Daneți – Postul de Poliție Amărăștii de Sus, s-ar fi împușcat cu pistolul din dotare în zona capului, în autoturismul personal.
Tânărul a fost preluat de un echipaj al ambulanței și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind în stare gravă”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.
Ancheta trebuie să stabilească inclusiv cum a fost posibil ca tânărul să intre în posesia armei, în condițiile în care se afla sub tratament medical.
Dincolo de verificările care vor stabili eventualele responsabilități, rămâne drama unui tânăr de numai 25 de ani, aflat într-o situație critică. Andrei este acum în grija medicilor, iar speranța celor apropiați este ca acesta să poată trece peste momentele cumplite.




