Copiii și adulții din categorii vulnerabile pot beneficia de testări genetice gratuite la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, prin proiectul „GENETICĂ ECHITABILĂ”. Investigațiile pot ajuta la depistarea unor boli ereditare și a unor afecțiuni rare, inclusiv în cazurile în care stabilirea diagnosticului este dificilă.
Programul este derulat cu participarea Centrului Regional de Genetică Medicală Dolj, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, și se adresează persoanelor care îndeplinesc criteriile medicale și sociale de eligibilitate.
Ce boli pot fi depistate prin testarea genetică
Investigațiile genetice pot oferi informații importante pentru identificarea cauzelor unor afecțiuni și pentru stabilirea diagnosticului și a conduitei medicale potrivite.
Printre bolile și tulburările care pot fi investigate se numără bolile metabolice ereditare, anomaliile cromozomiale, tulburările neurologice și de dezvoltare, bolile endocrine rare, afecțiunile genetice ale sistemului osos și anumite boli renale.
Programul se adresează copiilor cu vârsta de peste 28 de zile și adulților, cu accent pe persoanele care au acces limitat la astfel de investigații din cauza dificultăților sociale sau economice.
Peste 19.000 de persoane ar urma să beneficieze de screening genetic
La nivel național, peste 24.000 de persoane din grupuri vulnerabile vor fi vizate de activități de informare și consiliere. Dintre acestea, cel puțin 19.413 persoane sunt prevăzute să beneficieze de screening genetic.
Proiectul „GENETICĂ ECHITABILĂ”, cu codul SMIS 356557, este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Sănătate 2021–2027.
Cum se pot înscrie pacienții din Oltenia
Persoanele interesate se pot preînscrie online, pe pagina oficială a proiectului, disponibilă la adresa: https://genomica.gov.ro/genetica-echitabila/
Pentru informații suplimentare, persoanele din regiunea Olteniei pot suna la 0770 736 535, numărul de telefon al Centrului Regional de Genetică Medicală Dolj din cadrul Spitalului Județean Craiova.
Testarea este gratuită pentru persoanele care îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute în proiect. Reprezentanții spitalului atrag însă atenția că preînscrierea nu garantează includerea în program, fiecare caz urmând să fie evaluat individual.




