Sute de mineri și energeticieni protestează luni, după programul de lucru, în fața sediului Complexului Energetic Oltenia. Aceștia cer să fie amânat planul de restructurare, care presupune trimiterea acasă, în primă fază, a circa 1.800 de salariați care au contracte de muncă pe perioadă determinată. Vor urma sute de salariați de la TESA, spun surse din companie.
„Astăzi, la Târgu Jiu, minerii și energeticienii au blocat sensul giratoriu pentru că nimeni din politica românească nu îi mai ascultă. De prea mult timp, politicienii din Gorj se fac că nu văd și nu aud durerea a peste 8.000 de salariați ai Complexului Energetic Oltenia și a miilor de familii care depind de aceste locuri de muncă.
Când dialogul dispare, oamenii ies în stradă. Minerii nu cer privilegii. Cer respect, locuri de muncă sigure și un viitor pentru Complexul Energetic Oltenia”, a transmis Sindicatul Liber EMC Roșia.
Minerii s-au îmbrâncit cu jandarmii, dar au fost mai mulți și au reușit să ocupe strada din fața CEO și să blocheze sensul giratoriu.
Protestatarii strigă UNITATE și le cer tuturor colegilor să li se alăture. Compania are în jur de 7.700 de salariați.







Sper să vă tripleze salariile .
..!!! Și să depășiți beneficiile celor din justiție !!! Pentru că voi sunteți buricul universului .