Un angajator cu sediul social în București, dar care desfășoară activitate în județul Gorj, a fost sancționat drastic de inspectorii de muncă. Amenda se ridică la 160.000 de lei, după ce au fost descoperite mai multe încălcări ale legislației muncii și securității și sănătății în muncă. Potrivit unor surse, este vorba de una din firmele lui Nicolae Sarcină. Controlul vine după un protest al angajaților, care nu și-au luat salariile de patru – cinci luni.
Printre neregulile constatate se află și una care îi lovește direct pe angajați: drepturile salariale nu au fost plătite la timp, întârzierile depășind o lună de la data la care salariile trebuiau achitate.
Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, angajatorul a fost sancționat pentru încălcarea prevederilor legale atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în cel al securității și sănătății în muncă.
Salarii întârziate cu mai mult de o lună
ITM Gorj atrage atenția că plata salariului cu întârziere nu este o simplă problemă administrativă.
Angajatorii care nu își plătesc salariații la timp riscă amenzi de până la 100.000 de lei, în funcție de numărul persoanelor afectate.
„Atragem atenția tuturor angajatorilor asupra faptului că încălcarea obligației de plată a drepturilor salariale cu mai mult de o lună de la data scadentă stabilită în contractul individual de muncă, contractul colectiv aplicabil sau regulamentul intern constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru fiecare persoană căreia nu i s-a plătit salariul, angajatorii riscând amenzi de până la 100.000 lei”, a transmis George Octavian Romanescu, inspectorul-șef al ITM Gorj.
În cazul de față, însă, valoarea totală a sancțiunilor aplicate de inspectorii de muncă a ajuns la 160.000 de lei, pentru neregulile constatate în mai multe domenii.
Amenda vine într-un moment extrem de tensionat în Gorj
Sancțiunea vine într-un județ în care problema salariilor neplătite a ajuns deja să provoace proteste în rândul angajaților unor firme prestatoare care lucrează pentru Complexul Energetic Oltenia.
Recent, angajați ai TPSUD și Uzina Rominex au protestat reclamând că nu și-ar fi primit salariile de aproximativ patru, respectiv cinci luni. Oamenii au povestit că au ajuns să se împrumute pentru mâncare și pentru cheltuielile zilnice.
Unul dintre salariații care au protestat a povestit că a ajuns să cumpere alimente „pe caiet”, până când magazinul a refuzat să îi mai ofere produse pe datorie.
În acest context, sancțiunea de 160.000 de lei aplicată de ITM transmite un semnal clar angajatorilor care întârzie plata salariilor.
„Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj va continua acțiunile de verificare pe întreg teritoriul județului”, a mai transmis inspectorul-șef George Octavian Romanescu.
Pentru salariați, controalele sunt cu atât mai importante cu cât întârzierea salariului nu înseamnă doar lipsa banilor în ziua de salariu. Pentru cei care au rate, copii și cheltuieli lunare, săptămânile sau lunile fără bani pot transforma o problemă salarială într-o adevărată dramă financiară.






