Un angajator din Târgu Jiu a publicat un anunț de angajare cu un mesaj mai puțin obișnuit pentru cei care își caută un loc de muncă: „Vă rugăm nu deranjați dacă nu sunteți siguri pe capacitățile dumneavoastră!”. Firma caută un operator de buldoexcavator JCB 3CX, cu experiență dovedită și calificare în domeniu, pentru lucrări de infrastructură și terasamente desfășurate în județul Gorj.
Este vorba despre societatea SERVISOMARG CONS SRL, care are disponibil un singur post de deservent buldoexcavator. Angajarea se face cu contract pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă.
Reprezentanții firmei spun că sunt interesați de o colaborare pe termen lung și au stabilit câteva condiții clare pentru candidați. Pe lângă calificarea obligatorie și experiența dovedită în operarea utilajului, viitorul angajat trebuie să fie serios și să aibă domiciliul la cel mult 40 de kilometri de Târgu Jiu.
Salariul se negociază. Firma asigură transportul
Un avantaj oferit de angajator este transportul angajatului de la domiciliu la punctele de lucru și retur. Activitatea se desfășoară pe raza județului Gorj, iar salariul urmează să fie negociat în funcție de candidat și de experiența acestuia.
Anunțul se adresează persoanelor care stăpânesc cu adevărat utilajul JCB 3CX și pot demonstra că au experiența necesară pentru lucrări de infrastructură și terasamente.






