Bombardamentul iranian asupra aeroportului Prince Sultan din Arabia Saudită a făcut prăpăd. Două avioane E-3G Sentry AWACS au fost spulberate de muniția cu fragmentație a iranienilor.
Au fost distruse și patru avioane de realimentare KC-135, fără de care forța aeriană americană e moartă întrucât „vestitele” lor avioane de vânătoare nu au o autonomie grozavă, fiind nevoite să se realimenteze în mers.
Nu sunt însă singurele pierderi ale SUA. În Emiratele Arabe Unite, Iranul a atacat masiv, cu drone, mai multe clădiri în care erau găzduiți soldați americani, provocând incendii masive. Practic, iranienii nu iartă nicio facilitate utilizată de americani, iar atacurile asupra trupelor găzduite în hotelurile rămase fără turiști sunt prioritizate.
În paralel, atacurile au vizat și facilitatea de producție de aluminiu Al Taweelan din Abu Dhabi, producând daune semnificative.
Atacarea facilităților de producție a aluminiului nu e deloc întâmplătoare. În aceeași cheie trebuie interpretat atacul asupra Combinatului Alba din Bahrain. Analiștii de la Goldman Sachs și ING avertizează că, dacă perturbările continuă sau dacă EGA (Emirates Global Aluminium) își oprește complet producția, prețul ar putea depăși pragul psihologic de 4.000 USD/tonă. Iar pe piața aluminiului, aici e vorba de un deficit structural.






