Un craiovean a atras toate privirile la Vocea României! Bogdan Mișcoci a urcat pe scena emisiunii și a întors trei scaune cu interpretarea piesei „Cry to Me”. Momentul a stârnit reacții puternice din partea antrenorilor, iar Smiley a avut o surpriză după ce prestația s-a încheiat.
Bogdan Mișcoci a deschis cea de-a treia ediție din sezonul 2026 al emisiunii. Vocea sa a fost suficientă pentru ca Tudor Chirilă, Irina Rimes și Horia Brenciu să se întoarcă, încercând să-l convingă să intre în echipa lor.
Smiley nu s-a întors în timpul piesei, însă i-a explicat ulterior lui Bogdan motivul.
„M-am simțit bine ascultându-te, dar am simțit tot timpul că ai cântat pentru Brenciu”, i-a spus Smiley concurentului, potrivit PRO TV.
Cântărețul a recunoscut că i-a plăcut momentul, dar a considerat că Bogdan își dorea să ajungă în echipa lui Horia Brenciu. Ulterior, însă, Smiley a folosit noul buton „A doua șansă”, introdus în acest sezon al emisiunii. Acesta le permite antrenorilor să revină asupra unei decizii după terminarea momentului artistic.
De la Craiova, de la afaceri la muzică
Bogdan Mișcoci are o poveste aparte. A absolvit Facultatea de Chimie Alimentară din Craiova, iar apropierea sa de muzică a început în urmă cu aproximativ șase-șapte ani, după ce proprietarul unui pub din Craiova i-a propus să cânte într-o trupă.
Înainte de muzică, craioveanul a avut mai multe afaceri. A lucrat în taximetrie și a ajuns să dețină o flotă de 20 de mașini, după care s-a orientat către construcții și domeniul imobiliar.
Muzica a rămas însă pasiunea sa. Bogdan face parte din trupa The Southern Crackroachers, care cântă blues, atât coveruri, cât și piese proprii. Formația a participat la festivaluri și a ajuns inclusiv în Polonia și Croația.
Pentru Bogdan, participarea la Vocea României reprezintă, după cum a povestit în emisiune, un pas înainte și o modalitate de a-și căuta o nouă direcție.
Craioveanul este căsătorit, are doi băieți, iar soția sa este medic.
La finalul momentului, Bogdan Mișcoci a avut de ales între antrenorii care s-au întors, iar intervenția lui Smiley prin „A doua șansă” a complicat și mai mult alegerea.



