O poveste desprinsă parcă dintr-un film polițist s-a încheiat în sala de judecată, după ce un bărbat din Gorj a fost condamnat pentru furtul unor camere de supraveghere montate într-un fond de vânătoare. Deși a crezut că și-a șters urmele purtând cagulă și ascunzând echipamentele într-o zonă greu accesibilă, tehnologia modernă și propriile greșeli l-au adus în fața judecătorilor.
Totul a început în vara anului 2024, când reprezentanții unei asociații de vânătoare au observat că mai multe camere de monitorizare a animalelor sălbatice dispăreau misterios din pădurile aflate pe raza mai multor localități din Gorj.
Primele dispariții au fost constatate după noaptea de 24 spre 25 iunie 2024. Trei camere amplasate în punctele de hrănire ale vânatului au fost furate fără urmă. Câteva zile mai târziu, pe 2 iulie, hoțul a revenit și a mai sustras o cameră.
Numai că una dintre camere transmitea imagini în timp real.
CITEȘTE ȘI: Un tânăr din Craiova a construit trofeul World Cup din piese LEGO
Potrivit instanței, „autorul este mascat, având pe cap o cagulă de culoare albastră, observându-se doar ochii”. Acesta a folosit „un obiect tip prăjină cu care a tăiat sistemul de prindere a camerei de supraveghere”, iar asupra sa avea și „un obiect contondent tăietor tip secure”.
Convins probabil că nimeni nu îl va identifica, bărbatul a plecat cu camerele acasă. Însă nu știa că unele dintre ele erau echipate cu dispozitive de localizare tip AirTag.
Lunile au trecut fără niciun indiciu clar. Apoi, în primăvara anului 2025, dispozitivele au început să emită semnal din zona unei locuințe din Telești. Membrii asociației au pornit propriile verificări și au ajuns pe urmele echipamentelor dispărute.
Descoperirea a fost surprinzătoare. Semnalul provenea din apropierea unor gospodării unde locuiau rude ale celui care avea să devină inculpat în dosar.
Camerele video, ascunse în butoi
Anchetatorii au aflat ulterior că acesta ar fi ascuns camerele într-un butoi aflat la locuința unchiului său, fără știrea familiei.
Când și-a dat seama că nu poate folosi echipamentele, a încercat să scape de ele.
„În cursul lunii mai-iunie 2025, inculpatul a luat camerele respective și le-a aruncat într-o zonă cu vegetație densă”, se arată în hotărâre.
Însă nici această mișcare nu l-a salvat.
Pe 30 iunie 2025, urmărind semnalul transmis de unul dintre dispozitivele de localizare, reprezentanții asociației au găsit într-o plasă abandonată mai multe camere de supraveghere, carduri de memorie, acumulatori și alte componente.
Momentul decisiv a venit după analizarea imaginilor stocate pe un card recuperat dintre bunurile abandonate.
Ultima fotografie surprinsă înainte de furt arăta un bărbat care se apropia de cameră având „o pereche de încălțăminte de culoare albastră, pantaloni de trening de culoare neagră, un tricou de culoare albastru, în mână un topor cu coadă lungă iar capul îl are acoperit cu o cagulă”.
Anchetatorii au comparat ulterior încălțămintea din imagini cu fotografii puse la dispoziție chiar de inculpat.
În cele din urmă, acesta a recunoscut tot.
În fața anchetatorilor a povestit că a descoperit camerele în timp ce mergea după ciuperci prin pădure și că, după ce a observat prima cameră, s-a întors acasă să ia o cagulă pentru a nu fi recunoscut.
„A recunoscut faptele săvârșite și a precizat că dorește să se împace cu persoanele vătămate”, consemnează instanța.
A scăpat ieftin
Judecătorul a reținut că probele administrate demonstrează fără dubiu vinovăția acestuia. „Instanța constată dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele există, constituie infracțiune, au fost săvârșite de către inculpat și acesta răspunde penal”, se arată în motivare.
Pentru furt calificat în formă continuată, bărbatul a fost condamnat la 1 an și 2 luni de închisoare.
Totuși, judecătorii au decis suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de doi ani. În acest interval, condamnatul va trebui să se prezinte la Serviciul de Probațiune, să anunțe eventualele schimbări de domiciliu și să participe la programe de reintegrare socială. De asemenea, va presta 60 de zile de muncă în folosul comunității.
Un detaliu important a cântărit în dosar: prejudiciul a fost achitat integral, iar instanța a constatat stingerea acțiunii civile.
Cazul demonstrează încă o dată că, în era tehnologiei, chiar și în mijlocul pădurii, urmele lăsate în urmă pot deveni probe decisive. Hoțul care a crezut că o cagulă și câteva ascunzători îi vor asigura anonimatul a fost, în cele din urmă, trădat chiar de camerele pe care le-a furat.






