Un teren de 1.780 de metri pătrați situat nu departe de centrul municipiului Târgu Jiu, pe strada 30 Decembrie, la numerele 12 și 12A, ar putea primi o nouă destinație. Proprietarul terenului, NWMAN SRL, a anunțat intenția de elaborare a unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) prin care zona ar urma să fie transformată din una destinată locuirii într-o zonă cu funcțiuni comerciale și de servicii.
Terenul este identificat prin Cartea Funciară nr. 70157, iar documentația urbanistică are la bază Certificatul de Urbanism nr. 914 din 21 august 2026, emis de Primăria Municipiului Târgu Jiu.
În prezent, pe teren nu există nicio construcție. Suprafața are în acte categorii de folosință precum curți-construcții, vie, arabil și neproductiv.
Clădire de până la trei niveluri peste parter
Potrivit documentației, proprietarul intenționează să reglementeze terenul ca zonă cu funcțiuni mixte – comerț și servicii. Pe amplasament ar putea fi ridicată o construcție cu un regim maxim de înălțime S+P+2E, cu o înălțime maximă de 18 metri.
Proiectul prevede și amenajarea unor:
- parcări la sol;
- alei pietonale;
- drumuri de incintă;
- spații verzi;
- platforme și amenajări tehnico-edilitare;
- elemente publicitare;
- împrejmuiri;
- racorduri la rețelele de utilități.
În documentație sunt enumerate și câteva dintre funcțiunile care ar putea fi găzduite de viitoarea clădire. Este vorba despre sală de sport, cabinete medicale și birouri, dar este luată în calcul și varianta unui imobil cu spații comerciale la parter și servicii la etajele superioare.
Terenul este în apropierea SJU Târgu Jiu
Amplasamentul se află pe strada 30 Decembrie, într-o zonă semicentrală a municipiului, în apropierea unor locuințe, spații comerciale, blocuri și instituții publice.
La nord, terenul se învecinează cu strada 30 Decembrie, domeniul public al municipiului Târgu Jiu, la sud cu un teren aparținând Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, la est cu un teren proprietate privată, iar la vest cu proprietatea lui Remetea Vasile.
Accesul la teren se face direct din strada 30 Decembrie, descrisă în documentație ca fiind o arteră asfaltată, cu o lățime de 11,60 metri, două benzi de circulație și trotuare pe ambele laturi.
Zona are deja un caracter mixt, susțin inițiatorii PUZ-ului. În vecinătate se găsesc locuințe individuale cu regim de înălțime de până la P+2, blocuri de locuințe cu spații comerciale la parter și până la P+4, precum și instituții publice.
Din zonă de locuințe, în zonă comercială și de servicii
Una dintre principalele modificări urmărite prin PUZ este schimbarea funcțiunii urbanistice a terenului. În prezent, acesta se află în UTR 13 – zonă de locuințe, subzona LM.u.13, predominant rezidențială.
Proprietarul dorește ca terenul să fie reglementat pentru funcțiuni comerciale și de servicii, astfel încât să poată fi realizată investiția propusă.
Documentația precizează că proiectul trebuie să fie integrat în caracterul construit al zonei și să nu afecteze negativ clădirile și spațiile din vecinătate.
De asemenea, accesul și ieșirea autovehiculelor din incintă ar urma să fie amenajate astfel încât să nu fie afectată circulația de pe strada 30 Decembrie, cu respectarea normativelor și a condițiilor impuse prin avizele autorităților.
Investiție privată, fără costuri pentru municipalitate
Potrivit documentației, întreaga investiție va fi realizată din fonduri private.
Proprietarul va suporta costurile pentru elaborarea documentațiilor, amenajarea accesului, construcția propriu-zisă, utilități, amenajarea terenului, parcări, instalații și echipamente, precum și celelalte cheltuieli aferente investiției.
În documentație se precizează că nu sunt prevăzute costuri care să fie suportate de autoritățile publice locale.
Inițiatorii susțin că investiția ar putea avea și efecte economice prin plata taxelor și impozitelor locale și prin crearea unor locuri de muncă, atât în perioada construcției, cât și ulterior, în etapa de exploatare.
Pentru moment, este vorba despre intenția de elaborare a unui PUZ, nu despre o construcție deja autorizată. Documentația urbanistică urmează procedurile prevăzute de legislație, iar forma finală a proiectului și condițiile concrete de construire vor fi stabilite prin reglementările urbanistice și avizele necesare.






