Complexul Energetic Oltenia apare în programul de guvernare al lui Luca Niculescu, cu promisiunea reevaluării calendarului de retragere a capacităților pe cărbune și punerii în funcțiune, în 2027, a parcurilor fotovoltaice ale companiei, cu o putere totală de aproximativ 735 MW.
Documentul prevede că grupurile pe lignit necesare siguranței sistemului energetic vor fi păstrate până la intrarea în funcțiune a capacităților care le vor înlocui. Calendarul retragerii va fi agreat cu Comisia Europeană și reevaluat public la fiecare șase luni.
Programul mai include aplicarea Planului pentru Tranziție Justă în cele șase județe vizate, cu stimularea investițiilor private.
În paralel, documentul propune instalarea a aproximativ 5.800 MW de capacități noi până la sfârșitul anului 2027, dintre care 3.600 MW din surse regenerabile și 2.200 MW pe gaze naturale, în principal prin centralele de la Mintia și Iernut.
O altă direcție vizează dezvoltarea stocării energiei. Ținta anunțată este de aproximativ 1.500 MW de capacități de stocare până la finalul anului 2026 și un portofoliu de circa 4.500 MW până în 2028.
Pentru Complexul Energetic Oltenia, miza rămâne modul în care retragerea grupurilor pe lignit va fi corelată cu punerea în funcțiune a noilor capacități energetice, astfel încât siguranța sistemului să fie menținută în perioada de tranziție.






