Accident rutier la intrarea în localitatea Văleni, unde un microbuz care transporta salariați ai Termocentralei Turceni a fost implicat într-un impact.
Microbuzul efectua cursa regulată Târgu Jiu – Turceni și transporta angajați ai Sucursalei Electrocentrale Turceni, care tocmai ieșiseră din schimbul întâi. În momentul accidentului, în vehicul se aflau mai mulți călători, iar o parte dintre aceștia s-au lovit în urma impactului.
Potrivit primelor informații, accidentul s-ar fi produs după ce un tânăr aflat la volanul unui autoturism ar fi încercat să pătrundă pe drumul principal fără să se asigure.
În acel moment, dinspre Turceni către Târgu Jiu se deplasa microbuzul cu salariații navetiști ai termocentralei. Primele informații indică faptul că microbuzul intrase în depășire, astfel că impactul nu a mai putut fi evitat.
Firma care efectuează transportul salariaților se află în relație contractuală cu Complexul Energetic Oltenia.
Deocamdată nu sunt disponibile informații oficiale privind numărul exact al persoanelor rănite și nici despre eventuale victime transportate la spital. La fața locului au intervenit echipajele abilitate, iar polițiștii urmează să stabilească exact împrejurările în care s-a produs accidentul.
Cercetările continuă pentru stabilirea vinovăției și a modului exact în care s-a produs impactul.



