Trei pensionari readuși temporar în producție, oameni care lucrează de ani de zile sub normative și eforturi uriașe în cariere și termocentrale. Așa se pregătește Complexul Energetic Oltenia să pună din nou în funcțiune toate cele trei grupuri de la Rovinari. Însă există un mare risc: ca, după ce minerii și energeticienii vor scoate din nou România dintr-o situație dificilă, cei de la București să considere că sistemul poate funcționa fără probleme și cu tot mai puțini oameni și tot mai puține grupuri.
Grupul energetic aflat în rezervă la Termocentrala Rovinari ar urma să intre în producție săptămâna viitoare, pentru a contribui la acoperirea deficitului din Sistemul Energetic Național. Premierul interimar Ilie Bolojan susține că această capacitate ar putea acoperi aproape jumătate din deficitul actual.
Numai că repornirea grupului scoate la iveală o realitate pe care statisticile și planurile de restructurare de la București par să o ignore: Complexul Energetic Oltenia nu mai are oamenii pe care îi avea atunci când sistemul energetic era proiectat să funcționeze în siguranță.
În 2021, când a început planul de restructurare, CEO avea în jur de 22.000 de salariați și 12 grupuri energetice pe cărbune. Astăzi, compania mai are aproximativ 6.000 de angajați, dintre care peste 1.000 lucrează în zona TESA, iar la Rovinari urmează să funcționeze simultan doar trei grupuri, cu unul dintre acestea readus din rezervă.
Diferența nu este doar una de cifre. Înseamnă mai puțini oameni în producție, mai puține echipe, mai puține schimburi și o presiune tot mai mare pusă pe salariații care au rămas.
Au închis grupuri, au pensionat oameni, iar acum îi cheamă înapoi
Situația de la Rovinari este aproape simbolică pentru modul în care a fost făcută restructurarea CEO.
Pentru ca toate cele trei grupuri să poată funcționa simultan, au fost readuși temporar în activitate trei foști angajați, pensionați în urmă cu aproximativ doi ani. Sunt specialiști în meserii esențiale pentru funcționarea blocurilor energetice – operatori din camerele de comandă, cunoscuți în sistem drept „tablotari”.
Fără acești oameni, grupul nu poate funcționa.
„Noi putem fi 20.000, 30.000, 50.000 de mineri astăzi în Complexul Energetic Oltenia, dacă nu avem tablotari, suntem toți degeaba. Ca și cum am avea 200 de avioane și n-avem decât doi piloți”, a explicat liderul sindical Jan Popescu.
Cei trei pensionari au fost reangajați pentru 30 de zile, după efectuarea instructajelor obligatorii. Dacă situația energetică o va impune, contractele lor ar putea fi prelungite.
Este, în fond, imaginea unei companii care a pierdut masiv personal calificat prin pensionări și restructurare, iar atunci când apare o situație de criză este nevoită să caute înapoi oamenii care au fost scoși din sistem.
Cărbune pentru doar 4-5 zile
Nici problema cărbunelui nu este una minoră.
Dacă cele trei grupuri de la Rovinari vor funcționa simultan, rezervele actuale ar ajunge pentru aproximativ 4-5 zile, potrivit liderului Sindicatului Mine Energie Oltenia.
„Pentru 4-5 zile avem cărbune să funcționăm cu cele trei grupuri de la Sucursala Electrocentrale Rovinari”, a declarat Jan Popescu.
Pentru suplimentarea stocurilor, CEO aduce lignit inclusiv din cariere din zona Motru, inclusiv cu transport rutier, deși aceste exploatări nu alimentau în mod obișnuit Rovinariul.
Așadar, pentru ca România să aibă energie, oamenii din CEO trebuie să facă acum eforturi suplimentare atât în cariere, cât și în termocentrale.
Pericolul este ca sacrificiul să devină „normalitate”
Și aici este, poate, cea mai importantă întrebare.
Ce se va întâmpla după ce minerii și energeticienii vor reuși să țină sistemul în picioare?
Există riscul ca succesul lor să fie folosit tocmai pentru a demonstra că restructurarea a fost corectă. Că se poate și cu mai puține grupuri. Că se poate și cu mai puțini oameni. Că se poate apela, la nevoie, la pensionari. Că oamenii rămași pot munci mai mult, pot acoperi lipsurile și pot funcționa în continuare sub normative.
Dar o situație de criză nu poate deveni permanentă.
Faptul că minerii și energeticienii se mobilizează pentru câteva săptămâni nu înseamnă că sistemul poate fi construit pe sacrificiul lor.
De ani de zile, Complexul Energetic Oltenia funcționează cu un deficit de personal în zonele de producție și mentenanță. Pentru lucrări care altădată erau realizate cu resurse proprii se apelează tot mai mult la firme externe. Numărul schimburilor a fost redus, iar oamenii rămași au ajuns să lucreze în condiții în care lipsa de personal este resimțită permanent.
Într-o situație excepțională, acești oameni pot trage mai mult. Pot face sacrificii. Pot reveni din concedii, pot acoperi ture, pot munci suplimentar și pot pune umărul pentru ca România să aibă energie.
Dar Bucureștiul nu trebuie să confunde mobilizarea de criză cu normalitatea.
Dacă mai vin crize, cine va porni grupurile?
Criza energetică de acum nu este, probabil, ultima.
România va mai avea perioade cu secetă, producție hidro redusă, vânt slab, consum ridicat, probleme tehnice sau indisponibilități ale altor capacități de producție. Iar atunci se va întoarce din nou privirea spre capacitățile pe cărbune ale Olteniei.
Dacă Guvernul vrea ca minerii și energeticienii să fie „rezerva de siguranță” a sistemului, atunci trebuie să le ofere și condițiile necesare pentru a îndeplini acest rol.
Normativele de personal trebuie respectate. Trebuie asigurată pregătirea specialiștilor. Trebuie păstrat personalul calificat și trebuie create mecanisme prin care oamenii să fie stimulați să lucreze în perioadele de criză energetică.
Iar pentru astfel de situații excepționale trebuie negociate și drepturi suplimentare pentru salariații care sunt chemați să muncească peste condițiile obișnuite, nu doar așteptarea ca aceștia să facă încă un sacrificiu „pentru sistem”.
Pentru că, dacă astăzi trei pensionari trebuie chemați înapoi pentru ca un grup energetic să poată funcționa, iar mii de salariați trebuie să facă eforturi suplimentare pentru ca România să aibă energie, atunci problema nu este că acești oameni nu vor să muncească.
Problema este că sistemul a fost lăsat să ajungă să depindă de sacrificiul lor.
Iar dacă minerii și energeticienii vor reuși din nou să pornească grupurile, să scoată cărbunele, să ducă lignitul la termocentrale și să livreze energie atunci când România are nevoie, Guvernul nu ar trebui să tragă concluzia că a procedat bine când a închis grupuri și a redus masiv personalul.
Ar trebui să tragă exact concluzia inversă:
că energia de rezervă trebuie păstrată, oamenii trebuie păstrați, iar cei care țin sistemul în viață în momentele grele trebuie să fie tratați ca o resursă strategică, nu ca o cheltuială care trebuie tăiată.
