Șacalii au devenit o prezență tot mai obișnuită în localitățile din apropierea Dunării, iar în unele zone din Dolj animalele sălbatice s-au apropiat periculos de mult de gospodăriile oamenilor. Prădătorii sunt văzuți atât pe câmpuri și în apropierea stânelor, cât și în localități, iar localnicii spun că animalele nu mai par speriate de zgomotele folosite pentru a le alunga. Situația a intrat și în atenția Asociației Județene de Vânătoare și Pescuit Sportiv Dolj, care a făcut evaluări în teren și anunță măsuri pentru reducerea efectivelor de pe fondurile cinegetice unde numărul șacalilor a crescut foarte mult.
Imaginile surprinse recent în zona Calafat arată cât de aproape au ajuns aceste animale de zonele frecventate de oameni. Doi pui de șacal au fost filmați în timp ce se jucau pe malul unui lac, într-o scenă care poate părea spectaculoasă la prima vedere, dar care pentru specialiști reprezintă și un semnal privind extinderea prezenței speciei.
Șacalii aurii s-au adaptat foarte bine în sudul României. Sunt animale oportuniste, rezistente și capabile să își schimbe rapid comportamentul în funcție de sursele de hrană disponibile.
Șacalii, tot mai aproape de case
În localitățile de pe Valea Dunării, oamenii spun că întâlnirile cu aceste animale au devenit din ce în ce mai frecvente.
Șacalii sunt activi în special noaptea, când pot fi auziți înainte de a fi văzuți. Urletele lor puternice și stridente îi sperie pe localnici, mai ales atunci când animalele se apropie de gospodării.
În întuneric, oamenii pot vedea uneori doar ochii animalelor, iar aspectul lor îi face pe unii să îi confunde cu câini sălbăticiți sau chiar cu animale asemănătoare hienelor.
Problema este însă că șacalii nu se mai limitează la zonele izolate. Ei au început să exploateze tot mai mult resursele de hrană aflate în apropierea oamenilor.
Gospodăriile cu păsări și animale mici pot deveni astfel ținte, iar stânele din zonele agricole sunt, de asemenea, vulnerabile.
Dunărea scăzută și terenurile tot mai uscate favorizează deplasarea prădătorilor
Reprezentanții AJVPS Dolj atrag atenția asupra schimbărilor din habitatul acestor animale.
Nivelul scăzut al Dunării și al unor cursuri de apă, dar și fenomenul de deșertificare, au modificat peisajul din sudul județului. Terenurile tot mai uscate și întinderile de vegetație degradată le permit animalelor să se deplaseze mai ușor și să ajungă în zone în care înainte erau întâlnite mai rar.
În plus, șacalul este o specie extrem de adaptabilă. Nu depinde de o singură sursă de hrană și poate exploata atât fauna sălbatică, cât și resturile sau animalele moarte pe care le găsește.
Tocmai această capacitate de adaptare explică extinderea sa spectaculoasă în mai multe regiuni din România.
Un nou pericol pentru vânatul mic
Creșterea efectivelor de șacali reprezintă o problemă și pentru gestionarii fondurilor cinegetice.
Șacalul nu este doar un animal care caută hrană în apropierea gospodăriilor. Este un prădător care poate exercita o presiune importantă asupra vânatului mic, în special asupra exemplarelor tinere.
Puii de iepure, puii de căprior, dar și ouăle și puii păsărilor sălbatice sunt vulnerabili în fața acestui prădător.
În perioada de reproducere, situația devine și mai sensibilă. Un pui de iepure sau un pui de căprior care nu se poate deplasa suficient de repede reprezintă o pradă mult mai ușor de capturat decât un animal adult.
La fel se întâmplă în cazul fazanilor, potârnichilor și prepelițelor. Cuiburile aflate la sol și puii foarte mici sunt expuși atacurilor mai multor prădători, iar șacalul poate adăuga o presiune suplimentară asupra efectivelor.
Specialiștii atrag însă atenția că situația nu trebuie privită simplist. Scăderea vânatului mic nu poate fi pusă exclusiv pe seama șacalului. Habitatul, agricultura intensivă, bolile, condițiile meteorologice și prezența altor prădători contribuie, la rândul lor, la evoluția efectivelor.
AJVPS Dolj pregătește intervenția
Reprezentanții Asociației Județene de Vânătoare și Pescuit Sportiv Dolj au făcut verificări în teren după semnalele privind creșterea numărului de șacali.
Pe fondurile cinegetice unde efectivele au ajuns la niveluri considerate problematice sunt anunțate acțiuni pentru reducerea numărului acestor prădători, cu respectarea legislației în vigoare.
Monitorizarea este esențială, pentru că simpla constatare că „sunt mulți șacali” nu este suficientă pentru o gestionare corectă. Este nevoie de observații în teren, identificarea zonelor în care animalele sunt cel mai active, monitorizarea efectivelor și evaluarea stării vânatului.
Camerele de supraveghere, urmele, observațiile paznicilor de vânătoare și evidențele privind efectivele de vânat pot oferi o imagine mai clară asupra fenomenului.
Un prădător care nu trebuie privit doar ca un „dușman”
Șacalul auriu are și un rol în ecosistem. Consumă rozătoare, hoituri și alte surse de hrană și poate contribui la eliminarea cadavrelor din natură.
Problema apare atunci când densitatea sa crește foarte mult într-o anumită zonă, iar presiunea asupra speciilor vulnerabile devine prea mare.
De aceea, specialiștii vorbesc mai degrabă despre necesitatea unui echilibru decât despre eliminarea completă a speciei.
În Dolj, această balanță pare să fi devenit tot mai greu de menținut în anumite zone. Șacalii s-au adaptat la peisajul modificat de secetă și deșertificare, au găsit hrană în apropierea oamenilor și au început să își extindă teritoriul până aproape de gospodării.
„Haita” de la marginea orașului, un semnal pentru oameni
Pentru localnicii din zona Dunării, explicațiile ecologice contează mai puțin atunci când animalele ajung lângă casă și atacă păsările sau animalele din gospodărie.
Urletele auzite noaptea și aparițiile tot mai dese ale șacalilor au creat o stare de neliniște, în special în zonele rurale și în localitățile aflate în apropierea terenurilor agricole.
Imaginile cu cei doi pui care se joacă pe malul unui lac sunt spectaculoase, dar transmit și un mesaj clar: șacalul s-a instalat în sudul țării și pare să se simtă tot mai confortabil în apropierea zonelor locuite.
Pentru autoritățile și gestionarii fondurilor cinegetice, provocarea este acum să țină sub control efectivele acolo unde acestea au crescut excesiv, fără a ignora rolul pe care specia îl are în ecosistem.
Iar pentru oamenii din localitățile de pe Valea Dunării, apariția unui șacal în apropierea casei nu mai este de mult o întâmplare rară. Este un fenomen care se repetă și care îi obligă să fie mult mai atenți la ceea ce se întâmplă, noaptea, chiar la marginea gospodăriilor.
