În timp ce cei mai mulți dintre noi caută umbra și un loc răcoros în zilele caniculare, doi oameni merg prin soare și udă, unul câte unul, peste 13.000 de puieți plantați pe malul Gilortului. Nu este o muncă spectaculoasă și nu se vede de la distanță, dar de ea depinde dacă o investiție de peste 1,5 milioane de euro va avea, în cele din urmă, rezultatul pentru care a fost făcută.
La Bengești-Ciocadia, în Gorj, pe mai bine de trei hectare de teren, viitoarea pădure trece printr-un moment critic. Seceta prelungită și temperaturile care au ajuns la 38-39 de grade Celsius pun în pericol puieții plantați în cadrul unui proiect finanțat cu fonduri europene.
Iar în aceste zile, doi angajați ai Direcției Județene de Mediu Gorj încearcă să salveze cât pot din această investiție. Fiecare pomișor trebuie udat, iar operațiunea este cu atât mai dificilă cu cât temperaturile sunt foarte ridicate.
„Este secetă mare, de două săptămâni sunt și temperaturi de 38, chiar 39 de grade, fără precipitații, soare puternic și la unii dintre ei începe frunza să se usuce. Cei pe care i-am udat sunt salvați, au scăpat dacă îi udăm zilele astea. Ăsta era și scopul, nu i-am plantat degeaba”, spune managerul de proiect, Cosmin Calma.
O investiție uriașă care poate fi pierdută fără apă
În urmă cu câțiva ani, pentru plantarea celor peste 13.000 de puieți, de diferite specii, au fost atrase peste 1,5 milioane de euro din fonduri europene.
Scopul proiectului a fost unul important: consolidarea malurilor erodate ale Gilortului și transformarea celor peste trei hectare într-o zonă împădurită.
Numai că o pădure nu se termină în ziua în care este plantați ultimul puiet. Ea trebuie îngrijită, iar în perioadele de secetă extremă, apa poate face diferența dintre un arbore care prinde rădăcini și unul care se usucă.
Unde sunt voluntarii?
Anul trecut, la o operațiune similară, angajații Direcției de Mediu au avut și sprijinul unor voluntari. În timpul implementării proiectului existau bani pentru a le asigura acestora apă, hrană și cele necesare pentru intervenție.
Acum, proiectul s-a încheiat, iar bugetul respectiv nu mai există.
„În timpul implementării proiectului am avut buget și am putut să aducem voluntari să le asigurăm catering de masă, apă și ce mai trebuia. Acum nu mai avem, proiectul s-a încheiat, dar lucrările trebuie continuate, la fel și îngrijirea plantației, iar noi suntem doar două persoane”, explică Cosmin Calma.
Nu putem planta o pădure și apoi să o uităm
Poate că aceasta este lecția pe care ar trebui să o învățăm cu toții din povestea celor doi angajați care, în aceste zile, luptă pentru fiecare puiet.
O investiție în natură nu se încheie atunci când se termină proiectul și se consumă fondurile europene.
Dacă am plantat 13.000 de copaci, trebuie să avem grijă de ei. Dacă seceta îi amenință, trebuie să găsim soluții. Dacă doi oameni nu pot face singuri munca pentru o întreagă plantație, poate că este momentul ca instituții, autorități, firme, organizații și oameni obișnuiți să se întrebe ce pot face.
Nu trebuie să așteptăm întotdeauna să existe un proiect, un buget sau o finanțare pentru a proteja ceea ce am construit.
Pentru că, în final, acești puieți nu sunt doar ai unei instituții. Sunt ai comunității. Iar pădurea care va crește aici, dacă reușim să o salvăm, va fi pentru noi și pentru cei care vin după noi.
Cristina Merfu, reprezentanta Direcției de Mediu Gorj, spune că intervențiile vor continua în următoarele zile.
„Chiar dacă ne aflăm în perioada de postimplementare, noi ne ocupăm în continuare de întreținerea ei pentru a nu pierde rezultatele pe care le-am obținut prin acest proiect. Dacă nu intervenim, investiția ar fi fost făcută degeaba.”
Poate că acum nu este momentul să ne întrebăm cine trebuie să ude copacii. Poate că este momentul să ne întrebăm fiecare dintre noi ce putem face pentru ca cei 13.000 de puieți să aibă o șansă.
