Povestea Teodorei Coleci, absolventă a Liceului Teoretic „Ioniță Asan” din Caracal, este una despre curaj, răbdare și o promisiune făcută într-un moment în care nimeni nu îi putea garanta că va mai avea un viitor. La doar câțiva ani, Teodora a trecut prin trei operații pe cord și și-a petrecut o mare parte din copilărie prin spitale. Astăzi, tânăra a intrat la Facultatea de Asistență Medicală din cadrul UMF Craiova cu una dintre cele mai mari medii de admitere, iar visul ei este să fie, pentru alți oameni aflați în suferință, omul care cândva i-a oferit ei speranță.
Pentru unii, alegerea unei profesii vine după ani de căutări. Pentru Teodora, drumul pare să fi fost trasat încă din copilărie, în saloanele de spital în care și-a petrecut primii ani din viață.
S-a născut cu o malformație congenitală și a avut nevoie de intervenții chirurgicale complexe. A trecut prin trei operații pe cord, iar Institutul Inimii din Târgu Mureș i-a devenit, pentru o perioadă lungă, aproape o a doua casă.
„Nu mi-a garantat nimeni că va trăi, până la ultima operație. Putea să facă stop oricând”, a povestit mama Teodorei, pentru Adevărul.
Familia a trăit ani întregi cu această teamă. Copilăria Teodorei a fost una în care lucrurile aparent firești pentru alți copii trebuiau făcute cu mare atenție. Nu avea voie să depună efort fizic mare și nici să treacă prin emoții puternice.
Dar în acele spitale, printre medici, asistente și oameni care luptau pentru viața pacienților, Teodora a început să înțeleagă ce înseamnă să fii alături de un om atunci când îi este cel mai greu.
Promisiunea făcută înaintea celei mai grele operații
Momentul care avea să-i schimbe viața s-a petrecut înaintea ultimei intervenții chirurgicale.
Operația era mai complicată, iar riscurile erau mai mari. Teodora era deja suficient de mare încât să înțeleagă că lucrurile nu erau deloc simple.
Atunci și-a făcut o promisiune.
Dacă va trece cu bine peste operație și va avea șansa să trăiască, va deveni unul dintre oamenii care îi ajută pe cei aflați în suferință.
„Nimeni nu îmi garanta că o să fie bine și că o să mai fiu după acea intervenție. Și tocmai de asta am promis că dacă voi reuși, voi fi acolo pentru oamenii care trec prin ce-am trecut eu”, a spus Teodora.
Zece ani mai târziu, promisiunea este pe cale să devină realitate.
Tânăra a fost admisă la programul de Asistență Medicală Generală al UMF Craiova, cu una dintre cele mai mari medii de admitere.
Pentru Teodora, nu este doar rezultatul unui examen. Este dovada că a reușit să transforme cea mai grea perioadă din viața ei într-un motiv pentru a merge mai departe.
„Am văzut cât de mult poate să ajute empatia”
Teodora spune că nu a uitat niciodată oamenii care au avut grijă de ea în copilărie.
„Mi-am dorit de mică să fac treaba asta, stând foarte mult prin spital. Am văzut ce înseamnă și cât de mult poate să ajute când un om oferă empatie și e acolo pentru tine și te ajută chiar cu cel mai mic lucru, cu un sfat, cu o vorbă bună”, a mărturisit tânăra.
A început să se pregătească serios pentru admitere încă din clasa a X-a. A ales profilul Științele Naturii și a muncit constant, chiar dacă asta a însemnat să renunțe la multe dintre lucrurile pe care le făceau colegii ei.
Au fost aniversări și majorate la care nu a ajuns, seri în care a ales să învețe în loc să meargă la petreceri și momente în care pregătirea pentru examen a fost mai importantă decât distracția.
A avut însă oameni care au crezut în ea.
Printre cei pe care îi amintește cu recunoștință se află profesoara de Biologie, Dorina Gherman.
„Mereu îmi spunea că pot, că o să reușesc, că o să fie bine. Și era acolo de fiecare dată”, spune Teodora.
Profesorii nu au văzut niciodată „un caz medical”
Anii petrecuți la Liceul Teoretic „Ioniță Asan” din Caracal au avut un rol important în povestea ei.
Acolo a găsit profesori care nu au privit-o prin prisma problemelor sale medicale, ci au tratat-o asemenea oricărui alt copil.
„Profesorii de acolo nu au văzut-o niciodată ca pe un caz medical”, a explicat mama Teodorei.
CITEȘTE ȘI: „Se pregătește o furtună în AI”. Apariția modelului chinezesc Kimi K3 ar putea zgudui industria
Pentru familie, acest lucru a contat enorm. În loc să fie definită de problemele de sănătate, Teodora a fost încurajată să învețe, să viseze și să-și construiască propriul drum.
Bunica, omul care i-a fost alături în cei mai grei ani
Un alt om esențial în povestea tinerei este bunica maternă.
Pentru că părinții au fost nevoiți să muncească mult pentru a putea susține deplasările la spitale și toate cheltuielile pe care le presupunea situația Teodorei, bunica a devenit sprijinul de zi cu zi al familiei.
Între cele două s-a format o legătură extrem de puternică.
De la bunica ei a moștenit și pasiunea pentru muzică. Teodora și-a dorit să cânte la nai, însă medicii i-au spus că acest lucru i-ar putea agrava starea. A urmat, în schimb, lecții de canto și chiar a făcut parte dintr-un ansamblu popular.
„De la bunica mea a plecat totul. Dacă am fost crescută de ea, mi-a insuflat cumva treaba asta și încă îmi place. Rămâne un hobby pentru mine, deoarece a fost nevoie de multă muncă să ajung aici. Nu pot să le fac pe amândouă în paralel”, povestește Teodora.
În cele din urmă, a ales să lase muzica într-un colț al sufletului și să se concentreze asupra visului medical.
Acum vrea să meargă cât mai departe
Teodora știe că a ales un domeniu dificil. Știe și că trebuie să aibă grijă de ea, după anii în care medicii i-au recomandat să evite efortul excesiv, să doarmă suficient și să nu-și forțeze organismul.
Dar spune că, deocamdată, simte că poate.
„Îmi doresc să ajung cât mai departe în domeniul ăsta. Aș dori să fac un masterat, dacă se poate și un doctorat. Nu aș vrea să mă opresc aici. Aș vrea să muncesc cât mai mult și să ajung cât mai departe”, spune tânăra.
Experiențele prin care a trecut au făcut-o să privească diferit și materia pe care a studiat-o pentru admitere. Când a ajuns la capitolul despre sistemul cardiovascular, lucrurile au căpătat pentru ea o semnificație aparte.
„Când am ajuns la capitolul de sistem cardiovascular, acolo mi s-a părut totul foarte interesant și am înțeles foarte multe lucruri”, a povestit ea.
Acum, după ani în care spitalele au fost locul în care a luptat pentru viață, Teodora se întoarce în lumea medicală dintr-o altă perspectivă.
Nu ca pacient.
Ci ca viitoare asistentă medicală.
Iar promisiunea făcută de un copil înaintea unei operații grele începe, în sfârșit, să prindă contur: să fie pentru alții omul care stă alături de ei, le vorbește cu blândețe și le oferă speranță atunci când au cea mai mare nevoie.
