Un avertisment dur vine din Gorj și din zona energetică: România își poate pune singură în pericol securitatea energetică dacă își închide capacitățile pe cărbune înainte ca noile investiții să fie realmente funcționale.
Federația Națională Mine Energie și Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate „Univers” îi cer președintelui Nicușor Dan să promulge legea care modifică actualul calendar de decarbonare.
Memoriul transmis șefului statului nu este prezentat ca o pledoarie pentru păstrarea cărbunelui la nesfârșit. Este, în schimb, un semnal de alarmă: România nu trebuie să închidă ceea ce are astăzi, bazându-se pe ceea ce speră să aibă mâine.
„Nu este o pledoarie pentru menținerea pe termen nelimitat a producției de energie electrică pe bază de cărbune”, susțin sindicaliștii, care cer însă „prudență instituțională” atunci când sunt luate decizii care afectează infrastructura critică a țării.
România a închis deja masiv cărbunele. Ce pune în loc?
Datele invocate în memoriu arată dimensiunea transformării prin care a trecut sistemul energetic românesc. În 2020, România avea aproximativ 4.800 MW instalați în centrale pe cărbune. Astăzi au mai rămas aproximativ 1.600 MW.
În același timp, energia eoliană și fotovoltaică au crescut de la aproximativ 4.400 MW la peste 6.200 MW instalați, la care se adaugă circa 2.300 MW proveniți de la prosumatori.
Tranziția energetică este, așadar, în plină desfășurare. Problema ridicată de sindicate este însă alta: ce se întâmplă în orele în care vântul nu bate, soarele nu strălucește, consumul explodează, iar sistemul are nevoie de energie produsă imediat și controlabil?
Potrivit memoriului, în perioadele de consum maxim necesarul intern poate depăși 7.500 MW vara și 9.000 MW iarna.
Or, într-un asemenea sistem, fiecare grup energetic disponibil poate deveni important.
Sindicatele: „Nu poți scoate cărămida înainte să ai alta”
Este, de altfel, ideea centrală a memoriului transmis președintelui.
Nu închizi o capacitate strategică înainte ca în locul ei să existe una nouă, funcțională și capabilă să îndeplinească aceleași funcții.
Pare o regulă de bun-simț, spun sindicaliștii, și nu una inventată pentru apărarea cărbunelui.
„În orice sistem critic, înlocuirea unei componente nu are loc înainte ca alternativa să fie disponibilă și verificată în exploatare”, se arată în document.
Iar sistemul energetic este, fără îndoială, unul dintre cele mai critice sisteme ale unui stat.
Ce se întâmplă cu grupurile de la CEO
Memoriul acordă o atenție specială Complexului Energetic Oltenia și grupurilor energetice care au mai rămas disponibile.
Sindicaliștii susțin menținerea grupurilor Rovinari 4, Rovinari 5 și Turceni 5, fiecare cu aproximativ 330 MW, în perioada de tranziție până în 2029-2030.
Motivul este simplu: România are nevoie de timp pentru ca noile investiții să fie finalizate și să poată prelua efectiv rolul capacităților care urmează să fie retrase.
Și mai important este cazul Rovinari 6.
Memoriul propune ca acest grup, care ar urma să fie scos definitiv din exploatare la 31 august 2026, să nu dispară pur și simplu din ecuația energetică, ci să fie păstrat într-un regim de rezervă strategică sau de capacitate.
Aproximativ 330 MW ar rămâne astfel disponibili pentru situații de criză, consum excepțional sau alte momente în care sistemul ar avea nevoie de o capacitate care poate fi pornită și controlată.
Cu alte cuvinte, sindicaliștii nu cer neapărat ca grupul să funcționeze permanent pe cărbune. Cer ca România să nu arunce cheia unei instalații care încă ar putea fi necesară într-o situație critică.
Energia verde crește, dar nu poate fi comandată la buton
Un alt punct sensibil al memoriului este reprezentat de diferența dintre energia regenerabilă și capacitățile dispecerizabile.
Eolianul și fotovoltaicul sunt esențiale pentru tranziția energetică, însă producția lor depinde de vreme.
O centrală pe cărbune poate fi programată să producă atunci când sistemul are nevoie. Soarele și vântul nu pot primi aceeași comandă.
Tocmai de aceea, susțin sindicaliștii, România are nevoie de un mix energetic, nu de o singură soluție.
Obiectivul ar trebui să fie, în același timp, securitatea alimentării, prețuri suportabile pentru consumatori, competitivitatea economiei și reducerea emisiilor.
România a redus emisiile mai mult decât multe state europene
Memoriul vine și cu o comparație care pune România într-o lumină favorabilă.
Potrivit datelor invocate de sindicate, România a redus emisiile de gaze cu efect de seră cu aproximativ 70% față de 1990.
Prin comparație, reducerea indicată pentru Germania este de aproximativ 46%, iar pentru Polonia de circa 25%, în condițiile în care media europeană este de aproximativ 40%.
În același timp, România produce aproximativ 6 TWh de energie electrică pe bază de cărbune, față de circa 104 TWh în Germania și 91 TWh în Polonia.
Mesajul sindicaliștilor este clar: România nu poate fi tratată ca și cum ar fi stat pe loc în procesul de decarbonare.
Importurile pot deveni „soluția” dacă închidem prea repede
Unul dintre cele mai serioase avertismente din document privește dependența de importuri.
Închiderea capacităților dispecerizabile fără ca acestea să fie înlocuite poate însemna mai puțină energie produsă în România și o nevoie mai mare de energie cumpărată din piețele regionale.
Iar atunci când prețurile cresc, România nu mai are control asupra facturii.
Sindicatele atrag atenția că prețul energiei electrice a crescut puternic în ultimii ani, de la aproximativ 250 lei/MWh în 2020 la valori frecvente de 600-1.000 lei/MWh.
Într-o astfel de piață, reducerea capacităților interne și creșterea dependenței de importuri pot deveni extrem de costisitoare.
„Nu este vorba despre cărbune. Este vorba despre siguranța României”
Acesta este, în esență, mesajul memoriului.
Sindicaliștii spun că nu cer renunțarea la decarbonare și nici păstrarea unor capacități ineficiente la nesfârșit.
Cer însă ca fiecare capacitate retrasă să aibă un înlocuitor real.
Nu un proiect pe hârtie. Nu o promisiune. Nu o investiție anunțată într-o conferință de presă.
O capacitate care produce efectiv energie și poate prelua funcțiile celei închise.
Pentru că România își poate permite să accelereze tranziția energetică, dar nu își poate permite să rămână fără energie atunci când sistemul are cea mai mare nevoie de ea.
Apel direct către președintele României
Federația Națională Mine Energie și Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate „Univers”, prin Dumitru Pîrvulescu și Adrian Marciuc, îi cer lui Nicușor Dan să promulge legea de modificare a calendarului de decarbonare.
Argumentul lor este că legea nu înseamnă abandonarea obiectivelor climatice, ci introducerea unei reguli de siguranță: capacitățile strategice să fie retrase numai după ce România are alternative capabile să le înlocuiască.
Este un mesaj care ar trebui să depășească disputa dintre „pro-cărbune” și „pro-verde”.
Pentru că întrebarea reală este mult mai simplă:
Ce face România dacă închide centralele astăzi, iar energia promisă pentru mâine întârzie?
Răspunsul poate însemna importuri mai scumpe, prețuri mai mari și o țară mai dependentă energetic.
Iar într-o perioadă în care securitatea energetică a devenit o chestiune strategică la nivel european, a rămâne fără propria rezervă de putere nu mai este doar o problemă economică. Este o problemă de securitate națională.
Sindicaliștii transmit astfel un mesaj direct Administrației Prezidențiale: România trebuie să decarbonizeze, dar nu cu prețul dezarmării propriului sistem energetic.
Tranziția trebuie făcută. Dar înainte de a stinge lumina în vechile centrale, România trebuie să fie sigură că are ce aprinde în locul lor.
